miercuri, 31 octombrie 2012

Antrenament la iad, sau aducerea iadului aici

Halloween-ul este așadar un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, clarobscur, vampiri, vârcolaci. Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit.

Episcopii romano-catolici din Polonia au luat atitudine împotriva sărbătorii de Halloween, spunând că este o sărbătoare păgână, periculoasă pentru copii, datorită caracterului ei diabolic, și au cerut credincioșilor să o respingă.
Astfel, Arhiepiscopul Andrej Dziega de Szczecin a trimis o scrisoare pastorală creștinilor din dioceza sa. În ea se spune că în spatele distracției de Halloween, există intențiii de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.

Zi de sărbătoare la Mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”

   Zi de sărbătoare la Mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”
     De câţiva ani a început renovarea mănăstirii din satul Bocancea . Îndemnul creştinesc „Eşti cât dăruieşti” a ajuns la inima multor oameni, care au fost receptivi şi au contribuit la renovarea acestei perle.
     Duminică, 28 octombrie curent, am revenit la această splendidă mănăstire,deoarece suntem la un nou popas duhovnicesc. Au fost sfinţite policandrul, două steaguri,cununiile, precum şi multe alte lucruri sfinte, aduse de către generoşii ctitorii Ion Vieru şi Grigore Irimencu şi familiile lor, şi sfinţită Troiţa de la intrarea în Sfânta Mănăstire.

luni, 29 octombrie 2012

Un ateu L-a găsit pe Dumnezeu în suferinţa cancerului


„Într-o dimineață după Sfânta Liturghie, un om în vârstă de cincizeci de ani a venit să vorbească cu mine. Nu îl cunoșteam și nici nu-l mai văzusem vreodată în biserica unde slujesc. Mi-a vorbit despre un om în vârstă de patruzeci și doi de ani, ce era internat la spitalul din Pireu, Grecia. Era diagnosticat cu cancer. Boala se răspândise prin tot corpul acestuia și metastazase în creier. După o investigație medicală, doctorii i-au spus că nu pot face nimic pentru a-i salva viața. I s-au prescris doze mari de medicamente însă acestea nu-i îmbunătățeau cu nimic starea. Domnul acesta mi-a spus că pacientul de pe patul spitalului era o rudă apropiată de-a sa. Apoi m-a rugat să merg cât mai curând posibil la spital pentru a-l împărtăși cu Sfintele Taine.

miercuri, 24 octombrie 2012

Centrul Credo.Un zâmbet pentru copiii

     Campania un zâmbet pentru copiii continuă şi de data aceasta Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sângerei în parteneriat cu Centrul de asistenţă şi informare în rândul tinerilor Certitudine şi anume la copiii cu dezabilităţi de la Centrul de asistenţă Psiho-Pedagocică Credo din or. Sângerei.
     Aici voluntarii ambelor asociaţii au adus un program distractiv de jocuri, concursuri cu premii şi inima acestei întâlniri a fost jocul CUI DĂRUIESC INIMA MEA, care consta din confecţionarea unei inimi din hârtie pe care copilul de la centru a formato după dorinţa sa ajutat fiin de câte doi voluntari. Iar întrun final cei de la Certitudine a dat câte un mic cadou de dulciuri tuturor.
     Scopul acestei întâlniri este de a arăta că acei copiii cu dezabilităţi nu sânt singuri şi nu sânt lăsaţi întroparte... ei sânt iubiţi şi trebuie să fie primiţi în societate aşa cum sânt ei, iar noi săi ajutăm.

Adunare cu satul Vrăneşti

     Ziua de azi pentru satul nostru poate a fost aşteptată de mai mult timp, dar puţini au fost prezenţi la ea şi anume venirea în teritoriu a dl. primar Vasile Doga şi a întregii echipe de susţinere a populaţiei.
     Aici sau discutat problema furturilor a violenţei domestice de către Ăduard Tronciu Şef poliţiei municipale, în domeniul asistenţă socială şi activitate publică locală viceprimar Lucia Cucoş, solubrizare şi curăţenie şi multe alte probleme de către specialiştii din cadrul primăriei Sângerei.
     Una din problemele cele mai acute este aducerea vacilor la şes care de mult timp era nesoluţionată şi ţinea sătenii într-o tensiune, dar sa rezolvat. Cetăţenii vor soluţiona problema în practică făcând după cum sa discutat la adunarea dată ca să scape de incidente neplăcute.
     Sa discutat şi despre amenanjarea teritoriului de la intrarea în sat plantând arbori şi arbuşti pentru înfrumuseţarea locului şi finisarea proiectului pornit de Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sângerei.

luni, 22 octombrie 2012

Jurământul, sau împlinirea cuvântului dat



În relaţionarea dintre oameni există întotdeauna în mod invariabil un început şi un viitor, poate şi un trecut, dar definitoriu este faptul că, întotdeauna, mai mult sau mai puţin conştient, ne căutăm pe noi înşine în ceilalţi, uneori cu o înfrigurare şi sete de autocunoaştere, alteori cu o pace netulburată, ca o pergătire pioasă pentru Sfânta Liturghie, însă cu aşteptări, proiecţii către viitor şi făgăduinţe care „ne menţin pe cale”.

duminică, 21 octombrie 2012

Relaţia dintre soţi

De cele mai multe ori, relaţiile interumane sunt percepute ca fiind reuşite, bune, armonioase, atunci când sunt lipsite de tensiuni, disensiuni şi conflicte. Oamenii au tendinţa de a căuta în acest mod confirmarea propriei persoane, confortul şi liniştea.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Acoperământul Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

    
     Trebuie să ştim că acest praznic a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: în zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând

duminică, 7 octombrie 2012

A.T.O.S. la festivalul Toamna de Aur

     Sărbătoare Toamna de Aur din anul acesta care pentru raionul Sângerei a fost prima ediţie,  la care a participat şi Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Sângerei prezentând lucruri şi lucrări din tezaurul ţării noastre atât a meşterilor cu lucrări populare, cât şi lucrări religioase.